Jertfa micuţului Ionuţ Anghel, copilul de 4 ani devorat de câini într-un parc bucureştean trebuie să ne trezească din starea de apatie în care trăim şi să trecem la acţiune. Simbolul acestui fapt incredibil este mult mai profund decât pare.
Ascultam la o televiziune de ştiri că Ionuţ „a fos atacat de o haită de câini hămesiţi”, lucru care m-a dus cu gândul la faptul că în România de azi nu numai oameni au ajuns sărăciţi şi înfometaţi, dar şi câinii.
Ce ne facem oameni buni! Cât mai tolerăm gaşca asta de hoţi care ne mint şi ne fură în fiecare zi în numele „democraşiei originale”? Cât mai trebuie să răbdăm batjocoriţi şi umiliţi observând cum în fiecare zi se închid fabrici şi uzine rămânîmd pe drumuri milioane de oameni, în timp ce bogăţiile acestei ţări binecuvântate de Dumnezeu sunt înstrăinate, făcând din români un popor de vagabonzi. Şi când te gândeşti că adevăraţii vagabonzi sunt chiar ei, cei din fruntea bucatelor, care n-au mamă, n-au tată, n-au ţară şi niciun Dumnezeu, mulţumindu-se doar să-şi îndese în buzunare milioane de euro proveniţi din munca şi sudoarea noastră a tuturor.
Eu cred că trebuie să ne trezim odată şi să terminăm atât cu câinii maidanezi cât şi cu politicienii maidanezi şi să facem ordine în ţara asta care deja nu mai este a românilor. Trebuie să ne unim şi să recucerim România din mâna alogenilor care ne conduc, recăpătându-ne dreptul la demnitate şi prosperitate. Cred că ar trebui să folosim jertfa lui Ionuţ, pentru a declanşa „curăţenia naţională”. Haideţi să ne mobilizăm şi să facem acest „efort patriotic” pentru a scăpa de câini şi şobolani, dar şi de şmecheri şi de mitocani. Eu cred că dacă s-ar confisca toate averile ilicite făcute de o gaşcă de profitori ai revoluţiei care ne sfidează în fiecare zi cu opulenţa şi mojicia lor am reuşi să construim şi adăposturi pentru câini, şi case pentru oameni dar şi refacerea economiei naţionale, aşa cum era ea odată, dând fiecăruia dreptul constituţional la o muncă cinstită şi la o viaţă decentă.
„Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte” şi refuză viaţa de câine la care eşti condamnat, chiar dacă eşti dinamovist!
Se apropie Moș Nicolae… și ce cadou mai frumos puteți oferi celor dragi decât o carte, o lectura de vacanta, despre vacanta, la gura sobei……
Într-o dimineață mi-am luat inima în dinți și i-am lansat iubirii următoarea invitație: – Vrei să vedem lumea împreună? – Da, zise ea, dar o…
Știrile din ultima perioadă au dat fiori lumii întregi. Atentate în cele mai populate locuri din marile orașe ale lumii, alerte cu bombe sau cine…
Jertfa micuţului Ionuţ Anghel, copilul de 4 ani devorat de câini într-un parc bucureştean trebuie să ne trezească din starea de apatie în care trăim…